fbpx

 

Puteţi vizita o biserică sonorizată, aproape de dumneavoastră, accesând harta interactivă de alături. Pe telefon, folosiţi două degete pentru a va deplasa prin aceasta.

Biserica trebuie să transmită un mesaj clar, puternic si inteligibil. Pentru aceasta, experiența ne-a condus spre construirea un dispozitiv, simplu la suprafaţă, însă complex în interior, cu doar patru butoane de volum şi, devenită deja standard, o tabletă multifuncţională. Producţia proprie ne-a permis să controlăm aproape tot ceea ce ţine de instalaţie, în special costurile aflate într-un permanent trend ascendent.

În acest domeniu activează puţine companii deoarece fiecare biserică necesită reglaj individual, după caracteristile acustice specifice, chiar dacă mediul online abundă de kituri de sonorizare biserică ce au la bază amplificatoare concepute pentru alte scopuri decât sonorizarea incintelor cu ecou, impedimentele fiind vizibile abia la montarea instalaţiei. 

Biserica Sf?ntul Nicolae, Calarasi, MoldovaBiserica Domnita BalasaBiserica Tărtăşeşti
Biserica Sfanta Treime (Militari, Pacii)Statul Major al Forțelor TerestreBiserica Filipeni
Biserica PodeanuBiserica Sf.Dimitrie-Izvoratorul de MirBiserica Ortodoxa ( jos )
Biserica GârbovățBiserica Sfanta Vineri (Moghioros)Biserica Ortodoxa ( sus )
Biserica Sopotu VechiBiserica Sf.Dimitrie-Izvoratorul de MirBărăştii Haţegului
Biserica Șopotu NouValea Seaca II- BacauManastirea Morisena
Parohia CorneaBiserica Ortodoxă Sf. Ioan Botezătorul MizilOeștii Ungureni
Parohia CuptoareBiserica si Centrul de educare Ceptura de josCociuba Mica
Parohia CrusovatBiserica TomsaniBiserica de lemn din Cociuba Mică
Buna VestireBiserica AzugaParohia Dumbravita Mica
Manastirea Sfintii VoievoziBiserica GhimpatiSecaș
Biserica Invierea DomnuluiBiserica Letca Noua GiurgiuSurduc
Parohia Sadu 2Biserica NiculestiStefan cel Mare
Biserica PodeanuBiserica Sf. Nicolae - OltenitaBerteștii de Jos
Biserica Adormirea Maicii DomnuluiBiserica Sf.ElefterieHomocea
Parohia AsauCatedrala Mitropolitana "Inaltarea Domnului"Vișoi
Parohia GoioasabisericaZăvoaia
Manastirea Palanca - stil vechiBiserica Ortodoxă BerceniBerca
Parohia ManastireaBiserica Sf Andrei PitestiHezeriș
Parohia CerdacBiserica Ortodoxa Sfanta VineriRonaț
Biserica ortodoxa Bocșa, SălajMănăstirea Curtea de ArgeșBlașcovici
Manastirea AdamestiBiserica CucovaCoșna
Biserica Chiselet, CălărașiBiserica Gliganu de josȘaru Bucovinei
Biserica Sf?ntul Ioan NouCatedrala Sfinţii Apostoli Petru şi PavelSînlazăr
Mănăstirea TrotuşanuBisericaAvereşti
Biserica salatrucelSfântul Mina militariBiserica Inălțarea Domnului
Schitul Sf. NectarieBiserica Niculesti 1Biserica Înalțarea Domnului Stil Vechi
Biserica GheorghiteniBiserica Niculesti 2Bașeu
Biserica din complexBiserica GurbanestiȘaru Dornei
Biserica Dorna AriniBiserica Ortodoxa BerzoviaNeagra Șarului
BisericaBiserica RamnaSăbolciu
Manastirea PanaciBiserica ErsigMănăstirea Comana
Biserica Dealu FloreniCatedralaParohia cimitir sf. Gheorghe Progresu
Manastirea Pestera Sf. AndreiBiserica Nașterea Maicii DomnuluiBiserica Greco Catolica Starciu
Seminarul Teologic BucurestiBiserica Bulbuceni - Valea MareSiliștea Gumești
Biserica PietroaseleBiserica StrehaiaBiserica Parohiei Nadiş
Parohia RudeniBiserica Sf. MinaŞauaieu
Biserica VovideniaBiserica DobroestiVultureni
Parohia Sacosu MareAvram IancuUngureni
Parohia SageataBiserica PantelimonParava
Biserica TitireciBiserica VoineasaAnnunciation Church
Biserica BunestiManastirea RobaiaBiserica Adormirea Maicii Domnului
Biserica SolonaBiserica BerislavestiS?g
Manastirea Adormirea Domnului - PanaciBiserica SerbanestiMal
Biserica Inaltarea DomnuluiManastirea CoziaBucium
Mănăstirea Atelierelor PatriarhieiBisericaTopeşti
Biserica CandestiManastire stil vechi GalatiPredeal-Sărari
Biserica Sfatul Gheorghe 2Radu Vodă MonasteryTusa
Manastirea PlatarestiManastirea BixadFizeș
Biserica Sfantul Dimitrie Cel nou BasarabovBiserica CertezePetrova
Biserica TeacaBiserica OsandBila
Biserica PuiBiserica VirciorogArges Monastery
Biserica GalatiBiserica Jamu MareBoroaia
Biserica Gura LunciiBiserica VrsacMănăstirea Peștera Ialomiței
Biserica Albac stil vechiBiserica G?rbovatu de JosVoivozi
Biserica BelisBiserica Otelu rosuLopadea Veche
Mănăstirea Adormirea Maicii DomnuluiBiserica Ortodoxa Rusca MontanaPitesti
Manastirea CiuceaBiserica CopaceleBascovele
Biserica Maguri RacatauSf Mihail si GavrilBiserica ortodoxa Petris
Biserica MariselBiserica FratestiFăget
Biserica MorlacaBiserica Matnicul MicCatrinari
Biserica Targu Frumos Stil vechiBiserica DragsinestiRadu Negru
Biserica Bogdan VodaBiserica BucovatCliţ
Biserica Sf?nta TreimeBiserica Ortodoxa JibouPoenițele
Biserica Sfinţii Arhangheli-HuedinBiserica ScarigaMatița
Biserica BazilescuBiserica SlatioaraBlăjel
Biserica CosteascăBiserica Adormirea Maicii Domnului Ploiesti 2012Spitalul Municipal
Sf. Cuvioasa Parascheva (Militari II)Biserica Sf. SpiridonPojejena
Biserica Doamna OlteaMănăstirea CăşielBala
Biserica Sf. Gheorghe VechiBulgarian ChurchCrevedia
Shitul D?rvariParohia Roit - BihorCernișoara
Biserica AntimParohia Ulmeni, OltenitaFastaci
Biserica Sfantul IlieManastirea PlatarestiTelega
Biserica Cuţitul de ArgintBiserica Veche FantaneleȘoldanu
Br?glezLăzăreniIleanda
Biserica CalvariaChurch Nicolae BălcescuDumbrava
CosteștiAdunații-CopăceniParohia Sf. Luca, str. lunga, sibiu